Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Maternal Săftica, a organizat un vernisaj caritabil la Galeria Română din Piața Romană, dedicat copiilor din sistemul de protecție socială.
În cadrul evenimentului au fost expuse 50 de lucrări realizate de copii aflați în grija centrelor de protecție.

- ”Astfel de momente ne arată cât de importantă este susținerea și implicarea noastră, a autorităților și a comunității, în general, în viața copiilor încadrați sub măsură de protecție socială în centrele noastre. Dincolo de sprijinul material, mai important este sprijinul emoțional care, în cazul lor, de cele mai multe ori nu poate fi suplinit.”, arată CJ Ilfov, într-o postare pe Facebook.
La eveniment au participat reprezentanți ai administrației județene și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov, precum și invitați din mediul public și privat.


