Vernisaj de fotografie „AŞA VĂZUT-A ZAHARIA – improvizaţii într-o lume captivă”, la Muzeul Țăranului Român

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti şi Ambasada Republicii Moldova în România organizează vineri, 30 octombrie 2020, orele 13, vernisajul expoziţiei de fotografie „AŞA VĂZUT-A ZAHARIA – improvizaţii într-o lume captivă”.

Unirea Basarabiei cu Regatul României a confirmat printr-un act politic o comunitate de limbă şi cultură, fiind succedată după două decenii de anexarea Basarabiei de către URSS. Asemenea oricărei schimbări politice majore, acest moment de ruptură a lăsat spaţii albe în istoria oficială şi traume în memoria colectivă. Dincolo de interpretările propuse de istoricii asupra acelor momente frământate şi a perioadelor în care Basarabia şi România au avut evoluţii separate, avem la îndemână micro-istoriile, care nuanţează şi dau relief vieţii sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuală – este şi cea a lui Zaharia Cuşnir şi a satelor pe care el le-a fotografiat în anii ’50-’60 în mai bine de 4000 de clişee.

Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chişinău, arhiva fotografică a lui Zaharia ne oferă astăzi şansa rară de a privi viaţa rurală din Basarabia de după război într-o manieră care eludează realitatea îngrădirilor dictate de propaganda şi discursul oficial al epocii.

Fotograful-ţăran şcolit la Iaşi eşuează în încercarea de a se împotrivi intrării în colhoz, fiind închis o vreme. Se va refugia în schimb în fotografie. Cu o arie de cuprindere limitată la câteva sate, Zaharia Cuşnir este un etnograf inocent care înregistrează episoadele sărbătorii şi ale cotidianului, scene casnice sau de convivialitate, însă fără a se opri la ceea ce poate face oricine deţine un aparat foto. Observaţia sa aparent tăcută este surprinzătoare prin dinamica multora dintre cadre, parcă impregnate de o stare de film.

Îndrăzneala de a construi imaginea prin compoziţii, straturi şi relaţii între personaje şi aparatul foto pare neverosimilă pentru acea perioadă într-un sat aflat la marginea URSS şi cu atât mai mult pentru un sătean de rând – fierar, zidar, lucrător în colhoz -, a cărui viaţă a însoţit istoria Basarabiei de la apartenenţa la Imperiul Ţarist până la căderea blocului socialist. Se poate spune fără nici o ezitare că Zaharia Cuşnir este noua descoperire din familia inocenţilor, alături de Costică Acsinte şi Vivian Maier.

„AŞA VĂZUT-A ZAHARIA – improvizaţii într-o lume captivă” se alătură celorlalte proiecte curatoriale pe care Muzeul Naţional al Ţăranului Român le-a conceput de lungul a peste douăzeci de ani în cadrul programelor Arhivei de Imagine, care cuprinde fotografii de la sat şi de la oraş, de teren şi de studio, realizate de către amatori şi de către profesionişti, toate constituindu-se în martori ai unui secol de viaţă socială în comunităţile locuite de români şi nu numai.

Realizarea acestui proiect se datorează colaborării cu Ambasada Republicii Moldova în România şi cu Asociaţia pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chişinău, fiind susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Programul dedicat Centenarului Marii Uniri.

Expoziţia va putea fi vizitată la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, până 21 noiembrie 2020, de miercuri până duminică, între orele 9 şi 17. Intrarea este liberă.

Pe întreaga perioadă a expoziţiei va putea fi vizionat filmul „Lumea lui Zaharia Cuşnir”, regizat de Elena Donciu, membru al Asociaţiei pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati