Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti anunţă vernisajul expoziţiei „PAPA FRANCISC – Pelerin în România, 3 ani de la vizita apostolică”, eveniment ce va avea loc marţi, 31 mai, ora 17:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
Organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, expoziţia marchează împlinirea a trei ani de la vizita istorică a Papei Francisc în România (31 mai – 2 iunie 2019) şi se constituie în jurul memorabilei fraze rostite de către Suveranul Pontif, cu ocazia acestei vizite: „Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate. Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Printre numeroasele obiecte legate de vizita Papei Francisc prezentate în cadrul expoziţiei, precum ornatul, stola şi mitra papală, tronul papal folosit de Suveranul Pontif în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, vizitatorii vor avea ocazia să admire şi celebrul papamobil cu care Papa Francisc a călătorit pe meleagurile ţării, care va fi expus pe terasa Muzeului Naţional de Istorie a României. Fotografiile din timpul vizitei papale, realizate de echipa Vatican Media şi de un colectiv de fotografi români: Adrian Cuba, Alexis Dimcev, Octav Ganea, Alexandru Micsik şi Iustin Toma, recompun imagistic şi emoţional parcursul acestei întâlniri unice.
La deschiderea oficială a expoziţiei vor participa E.S. Mons. Miguel Maury Buendia, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, înalţi prelaţi, preoţi şi demnitari din conducerea Statului.
Proiectul a fost iniţiat de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, beneficiind de consiliere artistică din partea doamnei lector universitar dr. Anna-Maria Orban (Universitatea Naţională de Arte Bucureşti). Conceptul expoziţional şi regia artistică aparţin domnului Dan Michael Schlanger.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 31 mai – 17 iunie 2022 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.