Siguranța și calitatea alimentelor cresc începând cu 1 iulie, când companiile românești, prezente în hipermarketuri, vor avea reguli mai stricte pentru certificarea producției.
România devine a treia țară din Europa care recunoaște cel mai înalt standard de siguranță și calitate alimentară, IFS Food 7, prin care produsele sunt, mai ales în stadiul de producție, intens verificate. Prin această certificare internațională recunoscută oficial de autorități, producătorii își pot comercializa produsele în marile lanțuri de retail, dar să și exporte în toată lumea, inclusiv în piețe greu accesibile, precum Statele Unite ale Americii.
Calitatea alimentelor româneşti va creşte de la 1 iulie
„Am pus bazele unei colaborări transparente între IFS Management GmbH și ANSVSA, benefică pentru toate părțile implicate: autoritate, consumatori și operatori. Dorim să avem un parteneriat pe termen lung, iar anul viitor să avem statistici care să ne ajute să modificăm legislația în funcție de problemele identificate în auditurile IFS Food pe calitatea și siguranța alimentelor și să luăm măsuri imediate pentru a proteja consumatorii”, a declarat Mihai Ponea, director general al Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ANSVSA.
„Singura soluție pentru companiile românești, care vor să se extindă sau care vor să exporte, rămâne obținerea unui pașaport internațional, un certificat IFS – International Featured Standards, care să ateste siguranța și calitatea alimentelor, pentru consumator. Atât autoritățile, cât și companiile, sunt interesate să fie dezvoltată o bază de date premium, care să ateste siguranța și calitatea produselor, iar marile rețele de comercianți să-și extragă din aceasta cei mai buni parteneri. Susținem dezvoltarea de produse alimentare românești, sigure, de calitate și sprijinim producătorii români să aibă acces la piețele internaționale”, a declarat Ionuț Nache, director general INAQ Consulting.
În primele trei luni ale acestui an, exportul de alimente și animale vii al României a scăzut cu 10,2% față de aceeași perioada a anului 2020, iar importurile au crescut 4,1%, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”Această nouă certificare permite producătorilor de alimente să participe la negocieri sau licitații pentru mărcile proprii ale retailerilor, să aibă acces la rapoartele lunare centralizatoare care conțin alertele de siguranța alimentelor din întreaga lume și să exporte produsele inclusiv în SUA, pentru că cerințele sunt aliniate cu Food Safety Management Act (FSMA), legislația națională privind siguranța alimentelor”, a susținut Stephan Tromp, Managing Director IFS Management GmbH.
Declarațiile au fost făcute în premieră la Conferința IFS 2021, aflată la ediția a 7-a, organizată de INAQ Consulting și IFS Management GmbH.