„Viața în pandemie”, imagini care arată impactul crizei COVID-19 asupra românilor

0
167

Documentaria va lansa miercuri site-ul „Viaţa în pandemie”, o arhivă de fotografii care documentează impactul crizei COVID-19 în viaţa oamenilor obişnuiţi din România.

„Viaţa în pandemie” înseamnă 40 de fotoreportaje realizate în 42 de localităţi din România pe parcursul ultimelor nouă luni de şase fotojurnalişti – Andrei Pungovschi, Bogdan Dincă, Ioana Moldovan, Adrian Câtu, Mircea Reştea şi Lavinia Cioacă, scrie spotmedia.ro.

Poveşti despre medici, antreprenori locali, voluntari, artişti, oameni din societatea civilă, turişti şi preoţi sunt grupate în jurul a două idei: „cum am trăit” şi „cum am ajutat”.

Evenimentul de lansare va avea loc, online, miercuri, de la ora 11:00 pe pagina de Facebook a Documentaria.

La discuţia moderată de jurnalista Diana Oncioiu vor participa: Corina Murafa, director Ashoka România, Valeriu Nicolae, activist şi scriitor, Bogdan Iancu, antropolog, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, şi Adrian Câtu, fotojurnalist, cofondator Documentaria.ro.

„Ca mulţi alţii, am resimţit şocul şi nesiguranţa primelor săptămâni”, a transmis Bogdan Dincă, membru fondator al grupului Documentaria.

„Am făcut primele fotografii ale acestui proiect în zilele în care OMS tocmai declara pandemie, iar la noi se introduceau primele restricţii. Am încercat, prin fotografie, să dăm fiecare dintre noi un sens lucrurilor pe care le trăiam. Ne-a venit apoi ideea de a strânge toate aceste materiale într-o arhivă vizuală. Şi aşa s-a născut «Viaţa în pandemie». Am decis atunci să extindem echipa de fotografi cu un colaborator, invitând-o pe Lavinia Cioacă să ni se alăture”.

„Viaţa în pandemie” a fost finanţat din fonduri proprii şi cu ajutorul unei burse de la European Journalism Centre. Proiectul va continua, în măsura în care va fi găsit sprijin din partea cititorilor sau a organizaţiilor.

„Noi credem că fotojurnalismul este o oglindă onestă şi directă a societăţii în care trăim. Avem nevoie de această oglindă, pentru a vedea cum suntem şi a înţelege încotro ne îndreptăm”, spune Lavinia Cioacă, colaborator Documentaria şi coautor al proiectului „Viaţa în pandemie”.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul DoR şi Inquam Photos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.