Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Daniel Suciu a vorbit despre stadiul construirii celor trei stadioane asumate de România pentru Euro 2020. Acesta a precizat că la stadionul Steaua lucrările de infrastructură au fost efectuate în proporție de 95%.
„În ceea ce privește stadionul Steaua, față de ultima noastră vizită, să știți că lucrurile au evoluat rapid și benefic, iar toate discuțiile pe care le-am avut împreună cu antreprenorul și constructorul, la finalul acestui an stadionul Ghencea va fi cu acoperișul instalat, această operațiune urmând să înceapă la 1 octombrie”, a ținut să precizeze Daniel Suciu, în cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri la Guvern.
95% din lucrările de infrastructură sunt deja efectuate, spune Suciu, care a completat că au rămas doar golurile tehnologice. „Sunt montate grinzile aferente primului inel. Începe și construcția celui de-al doilea inel. În locurile unde s-au finalizat lucrările, deja la parcarea VIP se lucrează. Mâine va avea loc o discuție cu cei de la ISU pentru ceea ce înseamnă aprobările pentru acest lucru. Se lucrează la parcări, se lucrează inclusiv la instalațiile electrice și termice. Apropo la stadionul Ghencea se lucrează deja în două schimburi, uneori chiar și până la ora 22.00 seara”, a declarat ministrul Dezvoltării, scrie Hotnews.ro.
Pentru stadionul Giulești a fost depusă documentația în vederea obținerii autorizației de construcție
În plus, alesul a vorbit și despre stadionul Giulești, precizând că au fost finalizate lucrările de demolare și depusă documentația la Primăria Sectorului 6 în vederea obținerii autorizației de construire. El a făcut un apel către cei care locuiesc în zonă și i-a rugat să înțeleagă că nu este o lucrare care va dura foarte mult.
Pe 25 februarie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua Bucureşti, care va avea o capacitate de 31.254 de locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro, cu TVA, taxe şi cote incluse.
În aceeași perioadă a fost emis ordinul începerii demolării pentru stadionul Giuleşti „Valentin Stănescu”. După reconstrucţie, arena va beneficia de 14.000 de locuri şi o suprafaţă de joc de 105 metri lungime şi 68 metri lăţime. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de euro (cu TVA, taxe şi cote incluse).