Vicepremier: Şcolile trebuie redeschise pe 8 februarie, iar această opinie încercăm să o impunem și partenerilor de guvernare

UDMR consideră că şcolile trebuie redeschise pe 8 februarie, iar această opinie va încerca să fie impusă şi partenerilor de guvernare, a anunţat vicepremierul Kelemen Hunor, lider al formaţiunii.

“Opinia UDMR – pe care încercăm să o impunem și partenerilor de guvernare – este că învățământul clasic trebuie reluat din 8 februarie, semestrul 2 al anului școlar, în special grădinițele, clasele primare și terminale a VIII-a și a XII-a”, a scris pe Facebook Kelemen Hunor.

El a amintit că am spus în campania electorală și susține în continuare ceea ce spun experții în domeniul educației: prin redeschiderea parțială a grădinițelor și școlilor preșcolarii și elevii vor învăța într-un mediu controlat, deoarece cadrele didactice fac tot posibilul ca să respecte regulile de sănătate publică.

“În grădinițe și școli, supravegherea și evaluarea zilnică a stării de sănătate pot fi rezolvate, iar, în caz de infectare, pacientul se poate adresa mai repede medicului, iar mediul său poate fi monitorizat eficient”, a adăugat liderul UDMR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati