Vicepremierul Dan Barna a fost voluntar, sâmbătă, la un centru de vaccinare drive-thru din sectorul 2 din Capitală. Barna a distribuit în calitate de voluntar certificate de vaccinare celor veniți să se imunizeze, cărora le-a mulțumit, îndemându-i să transmită mai departe mesajul că vaccinarea împotriva Covid-19 este singura soluție pentru a scăpa complet de restricții, scrie digi24.ro.
„Am venit să transmit un mesaj de susținere, am venit să contribui puțin, după cum a fost posibil, să distribui în calitate de voluntar certificatele oamenilor care au venit să se vaccineze și să le mulțumesc, cerându-le totodată să mai vorbească cu prieteni, cu vecini, cu părinți să-i aducă aici la vaccinare”, a declarat Dan Barna.
Vicepremierul a precizat că „pentru a scăpa de restricții, pentru a nu mai purta masca, singura soluție este să ne vaccinăm”. Acesta s-a declarat optimist cu privire la atingerea ţintei de 5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 până la 1 iunie.
„Eu sunt foarte optimist că vom atinge şi vom trece de 5 milioane (n.r. – până la 1 iunie). Sunt obiective de etapă pe care le vom atinge. Este o chestiune de zile într-o direcţie sau alta, dar important este ca fiecare dintre noi care înţelegem că nu există altă soluţie decât vaccinarea, să continuăm, să fim activi şi să nu spunem gata, m-am vaccinat, nu mă mai interesează. M-am vaccinat, ia să mai conving eu doi-trei să se vaccineze. Dacă facem asta avem rezultate”, a spus Barna.