Vicepreşedinte ANPC, după un control la Patiseria Paul din Promenada: ”Nu m-aş fi gândit niciodată că secretele patiseriei franţuzeşti sunt mucegaiul și rugina” – FOTO

Mihai Culeafă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a declarat după un control făcut la Patiseria Paul din Mall Promenada că nu s-ar fi gândit niciodată că secretele patiseriei franţuzeşti sunt mucegaiul, rugina şi lipsa de igienă.

  • Unitatea a fost amendată cu 20.000 de lei şi închisă temporar până la remedierea deficienţelor, precizează sursa citată.
”Nu m-aş fi gândit niciodată că secretele patiseriei franţuzeşti sunt mucegaiul, rugina şi, în general, lipsa de igienă. Dacă la dimensiunea acestui operator economic aşteptările sunt foarte mari, iată că realitatea le contrazice. În speranţa că mesajul va fi transmis în întreaga reţea, sper ca următoarele prăjituri să aibă ca ingrediente doar cele de pe etichete, lipsind cele care ne-au cutremurat în acţiunea de control”, a declarat Mihai Culeafă.
ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, în urma acţiunii de control desfăşurată de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, coordonate de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, la Patiseria Paul din mall-ul bucureştean Promenada, aparţinând companiei Moulin D’Or SRL, au fost constatate nereguli care au determinat aplicarea mai multor sancţiuni.

Au fost date amenzi în valoare de 20.000 de lei

Echipele de control au descoperit vitrine frigorifice neigienizate, cu grad mare de uzură, rugină şi acumulări de lichide, utilizarea unor grătare de expunere neigienizate corespunzător, prezentând pericolul contaminării produselor expuse pe aceste dispozitive spre comercializare.

 

În urma acestor nereguli au fost date amenzi în valoare de 20.000 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare produsele alimentare neconforme, în valoare de 3.700 de lei.

De asemenea, unitatea a fost închisă temporar până la remedierea deficienţelor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati