Viceprimar București: Așa cum am promis, de Sărbători, oamenii din cazul social Prelungirea Ghencea vor avea o casă!

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că, așa cum a promis, ”de Sărbători, oamenii din cazul social Prelungirea Ghencea vor avea o casă”.

Astfel, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au fost aprobate două proiecte care vin în sprijinul celor peste 100 de familii care au primit, acum mai bine de doi ani, repartiţie de locuinţe sociale în blocul din Prelungirea Ghencea, care se află în construire şi care nu este finalizat în prezent.

  • În acest sens, unele familii vor beneficia de locuinţe atribuite de PMB, pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire până la finalizarea lucrărilor, iar alte familii vor beneficia de prelungirea cu un an a perioadei de acordare a sprijinului financiar destinat avansului şi garanţiei, în vederea închirierii de locuinţe.

Ambele proiecte aprobate, luni, de către CGMB au fost iniţiate de viceprimarul general Stelian Bujduveanu.

”Astăzi, în ședință extraordinară a CGMB a fost modificată Hotărârea Nr. 418/2018, prin care s-a extins fondul locativ cu destinație locuințe sociale. Am găsit, astfel, soluția locativă pentru cei aflați în nevoie. Prima locuință care va fi repartizată este cea din imagini. A fost curățată și igienizată de Administrația Fondului Imobiliar (AFI). Beneficiarii acesteia vor fi selectați săptămâna aceasta și se vor muta imediat”, a scris viceprimarul pe pagina de Facebook.

  • Acesta precizează că s-au găsit deja 35 de apartamente în București, administrate de AFI și AMCCRS (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic) în regim de locuință de necesitate.

”Vom identifica și altele, în perioada imediat următoare. Toate aceste locuințe vor oferi condiții decente celor aflați în nevoie”, spune viceprimarul.

În plus, astăzi a fost prelungită și măsura prin care Primăria oferă sprijin financiar pentru plata chiriei unora dintre familiile din cazul social Prelungirea Ghencea.

  • ”Vom menține acest tip de ajutor atât timp cât va fi nevoie, până la finalizarea lucrărilor de construcție a complexului rezidențial social Prelungirea Ghencea”, mai anunță el.

”Este o necesitate ca aceste familii să aibă un acoperiș deasupra capului. Este o responsabilitate a Primăriei să le găsească și să le ofere o casă. Am găsit locuințele.
Am scris proiectul de hotărâre, iar astăzi acesta a fost votat. Le mulțumesc colegilor consilieri USR, PMP și PSD care s-au alăturat acestei inițiative a noastre ca să rezolvăm problema oamenilor. Lucrăm, zi de zi, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice din București”, a completat sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati