Viceprimarul Capitalei anunță că noi trotuare au intrat în reparații

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunțat că lucrările de reparații la trotuarele din București continuă, fiind vorba despre străzile Bd. Alexandru Ioan Cuza și Șoseaua Pantelimon.

Reparațiile constau în turnarea de asfalt nou, înlocuirea bordurilor deteriorate, delimitarea spațiilor verzi și protejarea zonei pietonale prin amplasarea de stâlpișori antiparcare, arată sursa citată.

De asemenea, Administrația Străzilor București a programat reparații pentru trotuarele de pe următoarele străzi:

  • Nicolae Titulescu,
  • Calea Vitan,
  • Strada Eforie,
  • Str. Ilfov,
  • Piața Unirii,
  • Splaiul Unirii.

Alte 6 străzi urmează să intre în procesul de reabilitare. Este vorba despre:

  • Splaiul Independenței (zona Horoscop),
  • Str. George Enescu,
  • Aleea Livezilor,
  • Str. Lespezi,
  • B-dul Regina Elisabeta,
  • Str. Anghel Saligny.

 

Au fost, de asemenea, realizate marcaje pentru parcările destinate persoanelor cu nevoi speciale și treceri de pietoni, iar echipamentele de semaforizare au fost remediate în 59 de intersecții.

Compania Municipală Iluminat Public a efectuat 128 de intervenții în teren, acoperind zone precum Bd. Camil Ressu, Bd. 1 Mai, Bd. Basarabia, Șos. Iancului și Bd. Chișinău.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati