Viceprimarul Capitalei: De Sărbători, bucureștenii din cazul social Prelungirea Ghencea vor avea o casă

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunță că, de Sărbători, bucureștenii din cazul social Prelungirea Ghencea vor avea o casă. „Decizia pentru ei vine săptămâna aceasta, în ședința de îndată a CGMB!”, transmite el.

În urmă cu doi ani, Primăria Capitalei a repartizat locuințe pentru 114 familii în ansamblul Prelungirea Ghencea, însă acest bloc nu a fost construit nici până acum.

„Noi, Primăria, am creat o problemă! Noi, Primăria, trebuie să venim cu o soluție. De Sărbători, oamenii vor avea o casă!”, transmite Stelian Bujduveanu într-o postare pe Facebook.

PMB a găsit deja 35 de apartamente în București, administrate de Administrația Fondului Imobiliar și Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic în regim de locuință de necesitate. Primăria va identifica și altele, în perioada imediat următoare.

În plus, le-a cerut celor două instituții ca, până de Sărbători, să curețe și să igienizeze locuințele înainte să fie atribuite oamenilor.

O parte dintre familii primesc deja un ajutor social de la Primărie, pentru chiria apartamentelor în care stau, mai spune sursa citată.

Primăria Capitalei este responsabilă să le găsească și să le ofere o casă acestor familii.

„Am scris proiectul de hotărâre. Invit colegii consilieri USR, PMP și PSD să se alăture inițiativei noastre și să rezolvăm problema oamenilor”, spune viceprimarul Capitalei.

Foto: Facebook / Stelian Bujduveanu

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati