Viceprimarul Capitalei: Spitalul ”Victor Babeş” va avea un ambulatoriu clinic integrat – FOTO

Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu anunţă că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” va avea în premieră un ambulatoriu clinic integrat.

”Acesta va avea 15 paturi cu spitalizare de zi pentru copii şi adulţi şi 15 cabinete medicale pentru consultaţii în regim ambulatoriu de specialitate. Termenul de finalizare este decembrie 2023, conform constructorului Trustul de Clădiri Metropolitane”, a scris viceprimarul, marţi, pe Facebook.

Totalul investiţiei din bugetul local este de 14,5 milioane lei. Pentru dotările ulterioare, ambulatoriul a obţinut o finanţare PNNR, în valoare de 3,5 milioane lei.

Horia Tomescu a menţionat că Spitalul „Victor Babeş” funcţionează cu 490 de paturi spitalizare continuă, 20 de paturi spitalizare de zi şi 20 de paturi pentru însoţitori. Potrivit acestuia, din cauza unui „management defectuos” al fostei administraţii, lucrările la noul ambulatoriu au fost oprite în 2019.

„Anul acesta dispunem de un buget echilibrat, avem credibilitatea financiara restaurată şi prin urmare am reluat investiţia pentru acest ambulator atât de necesar cetăţenilor Sectorului 3, cât şi Municipiului Bucureşti”, a transmis viceprimarul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati