Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL.

Național-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota unică și pilonul 2 de pensii, singurii care au sprijinit concret microîntreprinderile și fermierii.

PNL e cel mai puternic reprezentant al României în Partidul Popular European, cel mai mare partid politic din Uniunea Europeană.

De asemenea, PNL e singurul partid care poate învinge PSD în alegerile locale, fiind alternativa la social-democrați în majoritatea competițiilor pentru primării și consilii județene.

PNL este partidul tradiției și al valorilor românești. PNL înseamnă respect pentru națiune și biserică, înseamnă sprijin pentru familii, înseamnă rezultate economice pentru români.

Votul pentru PNL înseamnă un vot pentru valorile dreptei, pentru o Românie puternică într-o Europa puternică. Veniți la vot pe 9 iunie și votați PNL pe toate cele 5 buletine de vot!”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele PNL.

CMF: 41240003

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati