VIDEO/ Anchetă a poliţiştilor ilfoveni, după ce un tânăr bate cu pumnii doi adolescenţii şi-i umileşte

Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi adolescenţi au fost agresaţi de un al treilea, într-un parc din Mogoşoaia. Incidentul a fost filmat, imaginile ajungând pe reţelele de socializare.

În imaginile postate pe Facebook se vede cum un adolescent ameninţă şi loveşte doi copii de 13 – 15 ani, scrie news.ro.

”Nu, te rog”, spune unul dintre copii, la începutul filmării, în timp ce agresorul replică: ”Ba da, trebuie să plăteşti”.

Apoi, agresorul îi loveşte violent cu pumnii, pe rând, pe cei doi copii, iar pe unul îl pune să se aşeze în genunchi. Una dintre victime pleacă de la faţa locului cu sânge pe faţă, dar susţine că se simte bine.

 

”La data de 21 martie a.c., în jurul orei 21:28 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 21:10, fiul său, în timp ce se afla în parcul Mogoşoaia, pe fondul unui conflict spontan, a fost agresat fizic de către un băiat. De asemenea, la data de 5 aprilie a.c., poliţiştii din Mogoşoaia au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 21 martie a.c., fiul său a fost agresat fizic de către un tânăr”, a transmis, miercuri, Poliţia Judeţeană Ilfov.

Sursa citată a precizat că încă de la prima sesizare poliţiştii din Mogoşoaia au deschis dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati