VIDEO/ ASPA lansează campania „Întreabă dresorul”, dedicată proprietarilor și viitorilor adoptatori de câini

ASPA București a lansat campania online „Întreabă dresorul”, o serie de materiale video prin care iubitorii de animale vor putea primi sfaturi practice despre comportamentul câinilor, adopție și îngrijirea acestora.

În fiecare miercuri seară, Răzvan Gavrilă, instructor de dresaj canin, voluntar și adoptator ASPA, va răspunde celor mai frecvente întrebări adresate de proprietarii și viitorii adoptatori de câini.

Primul episod este dedicat perioadei de acomodare după adopție și prezintă recomandări privind prima zi petrecută acasă alături de un câine adult, precum și greșelile pe care noii stăpâni ar trebui să le evite.

Prin această inițiativă, ASPA își propune să ofere informații utile care să faciliteze integrarea câinilor adoptați în noile familii și să încurajeze adopțiile responsabile. Instituția îi invită pe urmăritori să transmită, în comentarii, temele pe care și-ar dori să le vadă abordate în episoadele viitoare.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati