Mai mulți câini aflați la Centrul de Adopții Ilfov au plecat joi spre Franța, unde sunt așteptați de familiile care i-au adoptat. Reprezentanții Protecției Animalelor CJ Ilfov spun că, pentru unii dintre câini, șansele de a-și găsi o familie în România sunt foarte mici.
Joia a devenit astfel ziua plecărilor pentru câinii care au primit o nouă șansă la o viață într-o familie. O mașină ajunge la Centrul de Adopții Ilfov pentru a-i prelua și a-i transporta către noile lor case din Franța.
Potrivit reprezentanților Protecția Animalelor CJ Ilfov, adopțiile internaționale reprezintă o șansă importantă pentru câinii care așteaptă de mult timp să fie adoptați.
„Joia este zi de plecări. Și nu oriunde, ci tocmai în Franța”, au transmis reprezentanții instituției într-o postare pe Facebook.
Câinii pleacă spre familiile care i-au ales și i-au așteptat, iar drumul marchează pentru ei începutul unei noi etape.
„Pentru mulți dintre ei, șansele de adopție în România sunt, din păcate, foarte mici. Așa că salvarea lor vine de peste hotare. Pleacă spre casele lor. Spre oameni care i-au ales, i-au așteptat și care, de acum înainte, vor însemna «acasă»”, transmite Protecția Animalelor CJ Ilfov.


