VIDEO Auchan Berceni a implementat noi standarde de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități

Auchan a implementat în premieră în retail proiectul pilot cu privire la noile standarde de accesibilitate pentru persoane cu dizabilități.

Astfel, în cadrul hipermarketului Auchan Berceni, retailerul a dezvoltat un program complex de soluții eficiente menite să faciliteze accesul la cumpărături al persoanelor din diverse categorii de dizabilități (nevăzători, persoane cu deficiențe de vedere, deficiențe locomotorii, hipoacuzici) sub directa îndrumare a celor care au efectiv nevoie de ele.

Magazinul Auchan Berceni a fost echipat cu parcare conform normativului, zone speciale de pick-up și drop off pentru taxi & ridesharing, culoar tactil pentru nevăzători, serviciu de însoțire la cumpărături, coșuri de cumpărături speciale pentru persoanele în fotoliu rulant, cod QR pe vitrine cu apelare directă către serviciul clienți, acces facil la cântarul din zona de legume & fructe, case de marcat dedicate, cu spații mai largi, precum și rampă dedicată de acces la zona SGR.

Cu ocazia remodelării din octombrie anul trecut, hipermarketul Auchan Berceni introdusese deja serviciul de acompaniere pentru persoanele cu dizabilități iar mulțumită colaborării strânse cu CNDR și ANPC, au fost extinse accesibilitatea și gama de servicii, pentru a aduce magazinul la cele mai înalte standarde în ceea ce privește primirea și acompanierea persoanelor cu dizabilități.

  • Proiectul pilot a fost și una dintre realizările concrete și un potențial etalon pentru industrie, la care s-a făcut referire în cadrul evenimentului de semnare a parteneriatului „Șanse egale pentru o viață independentă”, încheiat între Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), sub patronajul Premierului României, desfășurat luni, 29 iulie, la Palatul Victoria.

Magazinul dispune de locuri de parcare conform normativului – acestea au o lățime mai mare decât locurile standard, respectiv 3,2 m x 1 m și sunt marcate conform, și de zone speciale de pick-up și drop off pentru clienții care apelează la servicii de taxi și ridesharing. De asemenea, pentru persoanele nevăzătoare, a fost amenajat un culoar cu marcaj tactil, de la parcare până la serviciul clienți din magazin.

Orice persoană cu nevoi speciale poate solicita la Auchan Berceni să fie însoțită

În premieră în retailul local, orice persoană cu nevoi speciale poate solicita la Auchan Berceni să fie însoțită la cumpărături sau să i se facă cumpărăturile de către un angajat. Serviciul este disponibil zilnic, în intervalul orar de funcționare a magazinului, și este accesibil fie printr-o programare telefonică în prealabil, fie direct în momentul sosirii în magazin.

De la lansarea acestui serviciu, din septembrie 2023, în fiecare săptămână, sunt persoane care beneficiază de acompaniere la cumpărături. Serviciul este promovat în incinta magazinului și a centrului comercial, prin afișe, inclusiv cu un cod QR cu trimitere directă către telefonul de la serviciul clienți, pe ecranele din magazin, prin spoturi radio.
Magazinul este echipat cu coșuri de cumpărături pentru persoanele în fotoliu rulant. O accesibilitate mai facilă este posibilă la nivelul cântarului din zona de legume și fructe, precum și în ceea ce privește accesul la produse, în Auchan implantarea la raft făcându-se pe verticală.

De asemenea, magazinul a implementat și case de marcat dedicate, cu spații mai largi, ce permit intrarea cu fotoliul rulant și cu căruțul special de cumpărături. Nu în ultimul rând, la zona de reciclare SGR a fost instalată o rampă dedicată de acces.

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 28 de hipermarketuri clasice, 5 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 7 supermarketuri, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 1 magazin în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati