VIDEO/ Autostrada București Sud: Ministrul Grindeanu merge în continuare pe mâna Aktor. Grecii promit să ducă șantierul lotului 3 de la 25% la 45% până în martie 2023

Șantierul lotului 3 al Autostrăzii A0 București Sud merge cu frâna de mână trasă, la peste un an de la primele lucrări, Aktor (Grecia) ajungând la un stadiu fizic de execuție de doar 25%-27%, potrivit raportărilor oficiale. În aceste condiții, cei 18 dintre Bragadiru DN 6 și Autostrada A1 București – Pitești nu pot fi deschiși circulației la sfârșitul anului viitor cum promiteau oficialii din Transporturi, nici în aprilie 2024 conform calendarului de execuție de 30 de luni, potrivit analizei Asociației Pro Infrastructură. Potrivit graficului asumat, șantierul trebuia să fie aproape de 50%, întârzierea fiind de 22 de procente.

„Ritm scăzut de execuție și un progres mic al lucrărilor. Întârzieri de 21,83% față de programul de execuție aprobat”, arată un raport de progres al CNAIR.

Cu toate acestea, Compania de Drumuri mai dă o șansă Aktor, ministrul Sorin Grindeanu anunțând că noua conducere a constructorului din Grecia s-a angajat să ajungă la 45% în martie 2023.

„Săptămâna trecută am avut o discuție, a venit (n.r la minister) tot acționariatul din Grecia, noii acționari. S-au angajat că undeva în martie vor ajunge undeva la 45%, asta mă face semi optimist ca la sfârșitul anului să-l finalizeze. Acum sunt la 26-27%. Sunt lucrări care se pot executa în această perioadă, dacă nu avem o lege ca să putem rezilia contractele”, a transmis ministrul Grindeanu.

Practic, o reziliere a contractului înseamnă o lungă perioadă, posibil chiar un an în care nu se va lucra.

Asociația Pro Infrastructură afirmă: „Din păcate, grecii de la Aktor demonstrează în continuare că nu sunt capabili să intre într-o treaptă de viteză superioară. La un an și ceva de la ordinul de începere lucrări (emis în 25.10.2021), estimăm cu indulgență că în prezent șantierul a ajuns la 25%. În acest ritm este evident că antreprenorul va ieși din termenul contractual de 30 de luni de execuție scadent în aprilie 2024. De altfel, Aktor a încasat deja penalități pentru diversele întârzieri, inclusiv în faza de proiectare. În condițiile în care constructorul nu va reuși să se adune și să mărească semnificativ mobilizarea, va termina lotul abia prin toamna anului 2024. Cert este că 2023 iese din discuție, așa cum deja s-au hazardat să promită diverși oficiali din CNAIR și MT”.

sursa: economedia.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati