Polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Direcția Generală de Poliție a Municipiului București au intervenit astăzi în cazul câinelui care ar fi fost abuzat ieri în Parcul Tineretului și au deschis un dosar penal pentru continuarea cercetărilor.
În urma verificărilor, autoritățile au decis plasarea animalului în adăpost. Câinele, un mascul din rasa Malinois, în vârstă de 7 luni, a fost preluat de ASPA și transportat la adăpostul din Mihăilești, unde urmează să fie supus unor evaluări și investigații medicale. Reprezentanții ASPA au transmis că animalul este acum în siguranță și primește îngrijirile necesare.
Potrivit martorilor, incidentul ar fi avut loc ieri în Parcul Tineretului, unde proprietarul ar fi aruncat câinele în lac și nu l-ar fi lăsat să iasă din apă. Persoanele aflate în zonă au intervenit și au reușit să scoată animalul din lac, acesta fiind vizibil extenuat.
Martorii au sunat la 112, iar la fața locului a intervenit un echipaj al Secției 14 Poliție, care a aplicat o sancțiune contravențională proprietarului. Ulterior, au apărut și alte mărturii conform cărora animalul ar fi fost agresat și în alte situații, în spațiul public.
Cazul este acum investigat de polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor. Autoritățile au mulțumit cetățenilor și asociațiilor care au semnalat incidentul și au intervenit pentru salvarea câinelui.


