VIDEO/ Cartierul Grozăvești, transformat complet: străzi modernizate și mai mult spațiu verde

Cartierul Grozăvești, odinioară afectat de trafic hаotic și infrastructură degradată, a trecut printr-un amplu proces de modernizare, devenind un spațiu urban mai sigur și mai prietenos pentru locuitori.

Lucrările au vizat reabilitarea sistemului rutier, montarea de stâlpișori pentru organizarea parcării, trasarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni, precum și refacerea spațiilor verzi. De asemenea, au fost plantați arbori noi, menite să îmbunătățească calitatea aerului și să reducă efectele poluării și ale temperaturilor ridicate.

Pentru confortul rezidenților, au fost amenajate și alveole dedicate parcării.

Transformările au avut loc pe mai multe străzi din zonă, printre care Ștefan Marinescu, Drajna, Economu Cezărescu, Corvinilor și Atanasie Stoicescu.

Autoritățile locale spun că proiectul face parte dintr-o strategie mai amplă de transformare a sectorului într-un spațiu mai verde, cu un mediu urban mai sănătos și mai bine organizat.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati