„În continuare se lucrează foarte încet”, spune autorul imaginilor postate vineri pe forumul PeUndeMerg al Asociației Pro Infrastructură.
Lucrările pentru modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului București pe secțiunea DN2 – A2 sunt realizate de constructorul italian Tirrena Scavi, în baza unui contract în valoare de 235,75 milioane de lei fără TVA, scrie economica.net.
„Contractul de execuție lucrări a fost semnat în data de 02.03.2020/ Autorizație de construire valabilă. Lucrari în execuție: săpătură corp drum, umpluturi terasamente, armătură elevații Pasaj Cernica, cofrare elevații, rigola carosabilă, strat de formă din balast, decapare strat vegetal, strat de fundație din balast”, se arată pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Ordinul de începere pentru acest contract a fost dat pe 4 mai 2020 iar stadiul lucrărilor a ajuns la 7,36%, potrivit datelor pe luna iunie de pe site-ul CNAIR. Durata contractului pentru modernizarea secţiunii dintre DN2 – A2 prevedea 15 luni perioadă de execuţie şi minimum 60 de luni perioada de notificare a defecţiunilor (garanţie conform duratei ofertate în cadrul factorului de evaluare).
Conform celor mai recent estimări, termenul pentru finalizarea lucrărilor a fost prelungit pentru anul viitor.
Contractul prevede execuția lucrărilor pentru modernizarea a 11,5 km din Centura rutieră a Municipiului București, sectorul DN 2 (km 12+300) – A2 (km 23+750), constând în principal în sporirea capacității de circulație de la 2 la 4 benzi, câte 2 pe sens și în eliminarea unor intersecții la nivel prin realizarea unor noduri rutiere, a unor pasaje noi, precum și prin reabilitarea pasajelor și a podurilor existente pe aceste sectoare de drum național.