NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

VIDEO/ Circulația se deschide pe încă 13 km din Autostrada A0 Nord, între Afumați, Pantelimon și A2

Circulația pe aproximativ 13 kilometri din Autostrada A0 Nord urmează să fie deschisă luni, 26 octombrie, pe sectoarele dintre Afumați, Pantelimon și conexiunea cu Autostrada A2, spre Constanța, a anunțat Horaţiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Potrivit acestuia, vor fi date în trafic lotul 3 Afumați – Pantelimon și lotul 4 Pantelimon – Cernica, până la intersecția cu Autostrada Soarelui (A2).

Deschiderea celor două sectoare va permite circulația continuă pe autostrada de centură în zona de nord-est a Capitalei și va îmbunătăți conexiunile dintre A1, A2, A3 și DN1, în zona Otopeni, prin intermediul A0.

Lotul 4 era finalizat din vară

Horațiu Cosma a precizat că lucrările pe lotul 4 au fost finalizate încă din vară, însă circulația nu a putut fi deschisă până la finalizarea sectorului vecin, în condițiile în care nu fusese prevăzută o descărcare a traficului în DN3.

În ceea ce privește lotul 3, acesta ar fi trebuit să fie finalizat cu un an mai devreme, potrivit reprezentantului Ministerului Transporturilor.

Cosma a anunțat că a solicitat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o analiză a situației contractuale și aplicarea penalităților pentru întârzieri, acolo unde se impun.

Ce impact ar putea avea deschiderea celor 13 kilometri

Noua conexiune ar putea contribui la reducerea traficului de pe drumurile din jurul Bucureștiului, în special pe actuala centură, și ar permite legături mai rapide între principalele autostrăzi care deservesc Capitala.

De asemenea, șoferii ar putea traversa mai ușor zona de nord și de est a Bucureștiului, fără să fie nevoiți să utilizeze integral șoseaua de centură existentă.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati