VIDEO/ Clotilde Armand: În Sectorul 1 se face curățenie exemplară

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand susține că în sector „se face curățenie exemplară”, însă „televiziunile controlate de banii partidelor aflate la guvernare” nu spun nimic despre asta.

„Despre ceea ce vă voi prezenta acum nu veți afla nimic de la televiziunile controlate de banii partidelor aflate la guvernare, nu veți afla nimic de la cei care se tot chinuie să deformeze lupta și munca noastră, cei care se tot chinuie să manipuleze adevărul. Și adevărul este în stradă: în Sectorul 1 se face curățenie exemplară, în Sectorul 1 străzile și trotuarele se spală conștiincios cu detergenți prietenoși cu mediul, în Sectorul 1 nu mai merge cu prestații fictive și alte combinații transpartinice.

Atenție: se spală… nu se stropește superficial. Așa cum trebuia făcut și în administrațiile anterioare. 

Iată de ce merită să lupți pentru servicii publice de calitate cu riscul de a fi linșat mediatic și supus diverselor jigniri. 

PS: Am dublat prestațiile și frecvențele – măturat și ridicat gunoiul și spălat străzile- pe arterele cu ”Străzi Deschise” , am dublat numărul coșurilor de gunoi pe Calea Victoriei”, a scris Armand, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati