VIDEO/ Consilierii PNL și PSD depun o plângere penală împotriva primarului Armand

Sebastian Burduja, liderul PNL Sector 1, a anunţat joi că împreună cu PSD depun o plângere penală pe numele primarului Clotilde Armand, pentru falsificarea deciziei Consiliului Locale privind bugetul pe 2023.

  • ”Este fără precedent ca un primar să falsifice bugetul pe care îl adoptă Consiliul Local iar primarul este cea mai mare dezamăgire din politica românească”, a precizat acesta.

”Depunem astăzi o plângere penală, nu aşa cum face Clotilde Armand sau USR-ul, pe cai verzi pe pereţi ci pe o situaţie care este pur şi simplu inacceptabilă”, a anunţat liderul PNL Sector 1, Sebastian Burduja.

El a precizat că ”primarul Sectorului 1 a luat decizia Consiliului Local cu privire la bugetul Sectorului 1, a modificat-o, dar pe semnătura ei şi a trimis-o la Prefectură”.

”Primarul a comis un fals”

”Deci, a comis un fals, a uzurpat calitatea consilierilor locali, iar când secretarul general al Primăriei, care trebuie să asigure legalitatea actelor, a refuzat să semneze acest fals, a dat-o afară şi a trimis pe proprie semnătură la Prefect un buget falsificat de domnia sa”, a arătat Burduja.

Liderul PNL Sector 1 a afirmat că ”este fără precedent în ultimii 33 de ani de administraţie publică locală din România ca un primar să falsifice bugetul pe care îl adoptă Consiliul local”.

Astfel, Sebastian Burduja a precizat că au sesizat organele competente şi se aşteaptă ca lucrurile să fie clarificate.

”Este cea mai mare dezamăgire din politica românească un om care s-a prezentat a fi un om nou, un om care s-a prezentat a fi un un om cu competenţă în multinaţionale, drept un om cu bune intenţii, care se dovedeşte a fi pur şi simplu un politruc impostor care comite fapte penale, care falsifică bugete şi care pur şi simplu calcă în picioare Consiliul Local”, a afirmat Burduja.

La rândul lui, liderul PSD Sector 1, Florin Manole, a declarat că ”la ora la care vorbim, Consiliul local al Sectorului 1 şi-a făcut datoria, bugetul este votat şi ar putea fi aplicat în momentul în care vorbim.”

”Nu există niciun motiv imputabil Consiliului Local să nu se plătească salariile, să nu se deruleze investiţiile. Orice blocaj de după 28 martie, data la care s-a votat bugetul Sectorului 1, este vina exclusivă a primarului Clotilde Armand şi a USR”, a mai spus Manole.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati