VIDEO Cum s-a derulat jaful de la o bancă din sectorul 2, aflată în apropierea sediului Poliției Române

Imaginile de pe camerele de supraveghere ale sucursalei bancare unde marți dimineață a avut loc un jaf au suprins momentul, putându-se vedea cum atacatorul îi dă unei casiere un bilet, iar aceasta deschide imediat un sertar cu bani. Atacatorul a reușit să fugă cu 10.000 de lei.

Jaful a avut loc marți, în jurul orei 10.00, la o sucursală bancară de pe bulevardul Ștefan cel Mare, vizavi de sediul Poliției Române.

Vezi mai jos imagini cu momentul jafului:

Potrivit Poliției Capitalei, la acel moment, în agenție se aflau doar angajați și nicio persoană nu a fost rănită. Bărbatul a reușit să fugă înainte de declanșarea sistemului de alertare prin acționarea butonului de panică.

„Amenințarea a fost realizată prin intermediul unui înscris. (….) Cercetările au fost preluate de Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, în vederea identificării bărbatului și recuperării prejudiciului”, a mai transmis Poliția Capitalei.

„Ai 10 secunde să scoți toți banii din sertar, dacă te conformezi ajungi cu bine acasă. Dacă faci un pas greșit, te tai”, este mesajul scris pe biletul primit de casieră, potrivit Digi 24.

Imaginile de pe camerele de supraveghere ale sucursalei bancare au suprins momentul, putându-se vedea cum atacatorul – care are mască de protecție și poartă o căciulă – îi dă unei casiere un bilet, iar aceasta deschide imediat un sertar cu bani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati