Perechea Miyu Kato/Aldila Sutjiadi a fost descalificată, duminică, în turul trei al turneului de la Roland-Garros, pentru că a lovit involuntar cu mingea în cap o fată – copil de mingi, relatează Le Figaro.
La meciul dintre Kato/Sutjiadi (Japonia/Indonezia) şi echipa Marie Bouzkova/Sara Sorribes Tormo (Cehia/Spania), în setul doi, Miyu Kato a trimis mingea în partea opusă a terenului, fără să se uite unde anume, scrie News.
Mingea a lovit-o însă în cap pe o fată care era copil de mingi.
🚨 Ya tenemos el lío del día
🫣 Kato y Sutjiadi, descalificadas en dobles por un bolazo fortuito a una recogepelotas
🇪🇸 Sara Sorribes avanza de ronda en el dobles pic.twitter.com/fRZXKM3v1z
— Eurosport.es (@Eurosport_ES) June 4, 2023
Iniţial, jucătoarea a primit un avertisment. Însă adversarele au discutat cu arbitrul, căruia i-au atras atenţia asupra stării fetei lovite, care plângea.
Arbitrul s-a dus să vorbească cu fata care plângea
Arbitrul a coborât din scaun şi a mers la adolescentă pentru a vorbi cu ea.
Stânjenită, Miyu Kato a mers să îşi ceră scuze şi i-a spus fetei că nu a vrut să o lovească.
După discuţii între arbitru şi un supervizor, a venit verdictul: descalificarea lui Kato şi Sutjiadi.