VIDEO – FOTO/ Corespondență specială de la Washington: Premierul Ciolacu a depus o coroană de flori la Cimitirul Eroilor Arlington

Corespondență specială de la Washington. Premierul Marcel Ciolacu a participat luni la ceremonia oficială de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. 

Ceremonie impresionantă la Arlington, unde șeful Executivului a depus o coroană la Cimitirul Eroilor, în cadrul vizitei oficiale în SUA.

La intrarea în cimitir au fost trase 19 salve de tun.

Conform protocolului, prima salvă de tun s-a tras la intrarea delegației în cimitir și ultima la sosirea în fața Muzeului Memorial Arlington.

Marcel Ciolacu este în vizită oficială la Washington D.C. şi la New York până miercuri, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.

Conform unui comunicat al Guvernului, el va avea întrevederi cu mai mulţi înalţi oficiali americani. Astfel, la Departamentul de Stat al SUA, premierul se va întâlni cu secretarul de stat american Antony Blinken. De asemenea, şeful Executivului va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin şi cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

Un punct important al vizitei reprezintă întrevederile, la New York, cu Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite şi cu Dennis Frances, preşedintele Adunării Generale ONU.

Programul vizitei va include întrevederi cu reprezentanţii conducerii Comitetului pentru forţe armate din Camera Reprezentanţilor, Mike Rogers şi Adam Smith, cu co-preşedinţii Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardin şi James Risch şi cu co-preşedinţii Grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanţilor, Mike Turner şi Elissa Slotkin.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati