VIDEO Gabriela Firea: ”Lucrările la Staţia de epurare Glina au avansat foarte mult, s-a lucrat în ritm alert”

Lucrările la Staţia de epurare Glina au avansat foarte mult, incineratorul de nămol fiind finalizat în proporţie de aproape 90%, a afirmat, astăzi, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Într-o declaraţie de presă susţinută pe şantierul de la Glina, transmisă live pe Facebook, ea a menţionat că staţia de epurare a apelor uzate şi incineratorul de nămol vor ajuta 2,4 milioane de oameni, atât bucureşteni, cât şi locuitori ai zonelor limitrofe Capitalei, să trăiască într-un mediu mai curat, făra poluare.

„Ne aflăm pe cel mai mare şantier de mediu din sud-estul Europei, este vorba despre staţia de epurare a apelor uzate şi incineratorul de nămol de aici, din zona Glina, care vor deservi atât cetăţenii din municipiul Bucureşti, cât şi pe cei din zona limitrofă – şi mă refer la judeţul Ilfov. Este un proiect pe care l-am găsit blocat când am ajuns la Primărie, acum patru ani de zile. Doi ani – atât eu, cât şi echipa mea – am muncit pentru deblocarea acestui proiect şi iată că se munceşte de peste un an şi jumătate aici, în această zonă, inclusiv acum, la 34 de grade. Nu s-a făcut pauză nici pe perioada stării de urgenţă şi putem să spunem că avem un avans considerabil. Incineratorul de nămol, care se află în spatele nostru, este gata în proporţie de aproape 85-90%, deci ritmul a fost unul foarte alert. Este un proiect pe fonduri europene, suma totală a investiţiei este de aproape 400 de milioane de euro, din care fonduri nerambursabile 230 de milioane de euro, restul, o sumă considerabilă, fiind acoperită de către Primăria Municipiului Bucureşti (…). Sănătatea oamenilor este prioritară pentru noi, iar protecţia mediului nu trebuie să fie o joacă sau nu trebuie să fie doar o declaraţie”, a mai declarat Gabriela Firea.

Sunt pe santierul de la Glina, unde se lucreaza intens la cel mai mare proiect de mediu din tara, finantat cu fonduri europene si deblocat cand am ajuns primar general, dupa 4 ani de litigii. Aici va fi cea mai mare stație de epurare a apelor uzate din sud-estul Europei si primul incinerator de namol din tara, care vor ajuta 2,4 milioane de oameni, atat bucuresteni cat si locuitori ai zonelor limitrofe Capitalei, sa traiasca intr-un mediu mai curat, fara poluare.

Publicată de Gabriela Firea pe Luni, 29 iunie 2020

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati