Ministrul transporturilor Sorin Grindeanu prezintă „rezultate legislative importante săptămâna aceasta pentru evoluția infrastructurii de transport din România”.
Este vorba despre:
-modificarea legislației achizițiilor publice
-modificarea procedurilor de obținere a avizelor și a autorizațiilor
-înființarea Registrului Utilajelor
„Am continuat procesul de descentralizare a proiectelor de interes regional prin semnarea a șase noi protocoale cu autoritățile locale.
Pentru două proiecte importante am desemnat câștigătorii (Centura București: A1-DN5 și Autostrada Ploiești-Buzău: Lot 2) și am semnat contractul pentru un obiectiv de infrastructură rutieră așteptat de mult timp (DN7: Bâldana-Titu).
Am luat în continuare măsuri concrete de ajutor pentru persoanele refugiate din Ucraina”, a scris Grindeanu, pe Facebook.