VIDEO Imagini rare cu o haită de lupi în pădurile din România

O haită de lupi a fost filmată într-o pădure din judeţul Neamţ. Imaginile sunt cu atât mai spectaculoase cu cât lupul este un prădător foarte discret, care rareori poate fi surprins în mediul lui natural, se arată pe pagina de Facebook Romsilva.

În filmarea realizată de profesorul Ştefan Ciotău în zona salbatică din Ocolul Silvic Tarcău apar şase lupi. Potrivit Romsilva, în zona în care a fost realizată filmarea trăiesc aproximativ 23 de lupi.

România are una dintre cele mai dezvoltate populații de lup din Europa. Aceste animale atacă în haită și dirijează prada în locuri în care aceasta își pierde mobilitatea, de exemplu râuri, unde este ucisă.

Lupul este un carnivor care trăieşte în haită şi are un rol important în menţinerea echilibrului ecologic şi a unor ecosisteme natural sănătoase.

Lupii pot parcurge zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii şi când atacă, pot alerga cu aproape 60 de kilometri pe oră. Au simţuri foarte dezvoltate, ceea ce le permite să vâneze ziua şi noaptea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati