VIDEO/ Licitaţie pentru o nouă parcare ”Long Term” la Aeroportul Otopeni, un proiect estimat la circa 63 milioane de lei

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti accelerează procesul de modernizare a Aeroportului ”Henri Coandă” şi anunţă lansarea licitaţiei pentru construirea unei noi parcări de tip ”Long Term” destinată pasagerilor, un proiect estimat la aproape 63 milioane de lei.

Totodată, CNAB a iniţiat demersurile pentru construirea altor parcări, precum şi pentru modernizarea şi consolidarea parcării etajate „Sosiri”.

Potrivit unui comunicat de presă, parcarea lansată în licitaţie va fi supraetajată, va avea patru niveluri, iar pasagerii vor beneficia de 795 de locuri pentru staţionare pe termen lung.

Noua infrastructură va fi amplasată pe terenul aeroportului, în proximitatea staţiei CFR „Aeroport Henri Coandă”, cu ieşiri directe la drumul spre DN1. Accesul pasagerilor spre parcare se va realiza facil, prin reţeaua de drumuri interioare ale aeroportului, terenul aflându-se în apropierea sensului giratoriu „Sud”.

  • Atât construcţiile existente pe teren, în suprafaţă totală construită la sol de 535 metri pătraţi, cât şi sistemul rutier şi pietonal de acces către clădirea Tarom Training Center, vor fi păstrate integral.

„Pentru reducerea timpului de execuţie a lucrărilor, Compania Aeroporturi Bucureşti poate solicita ca execuţia anumitor categorii de lucrări să se deruleze în regim de 24 de ore, iar constructorul trebuie să aibă în vedere un program de lucru inclusiv pe timp de noapte şi în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale””, se arată în comunicat.

Parcarea se va realiza în termen de maximum 2 ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 62,6 milioane de lei.

Proiectul face parte din programul de modernizare a Aeroportului „Henri Coandă”, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 10 iunie 2026.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati