Mașinile Poliției Locale Sector 5 vor transmite mesaje acustice pe străzile din sector, pentru a informa oamenii despre necesitatea purtării măștilor de protecție, anunță Primăria Sectorului 5 al Capitalei.
Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, a dispus ca toate mașinile Poliției Locale Sector 5 să transmită mesaje acustice pe străzile din sector, pentru a informa populația despre necesitatea purtării măștii de protecție.
Prin această acțiune, edilul Sectorului 5 își dorește să le reamintească oamenilor că doar de noi depinde limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19.
De asemenea, primarul le recomandă locuitorilor din Sectorul 5 să dea dovadă de spirit civic și să respecte normele sanitare în vigoare, pentru a se proteja pe ei, dar și pe cei din jur.
Polițiștii locali se vor asigura și în perioada următoare că oamenii poartă masca de protecție corect, astfel încât să le acopere atât nasul, cât și gura. Cei care nu respectă legislația în vigoare privind combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi sancționați așa cum o cere legea.