Echipele Termoenergetica execută lucrări de reparații la rețeaua termică primară în zona Bulevardului Basarabia, Sector 2.
Intervențiile presupun înlocuirea unui tronson de 4 metri de conductă cu diametrul de 600 mm și 1 metru de conductă cu diametrul de 500 mm.
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării agentului termic pentru apă caldă este sâmbătă, 19 iulie 2025, ora 23:00.
Conductele din această zonă au fost puse în funcțiune în urmă cu mai multe decenii, iar gradul avansat de uzură impune intervenții urgente și complexe, menite să prevină avariile și să asigure funcționarea în siguranță a sistemului.
Lucrările fac parte din programul de reparații și modernizare a rețelei termice, cu scopul creșterii eficienței și fiabilității în alimentarea consumatorilor din Capitală.
Pentru informații suplimentare sau notificări în timp real: • Mesaje preînregistrate: 031.9442
* Număr gratuit: 0800.820.002
* Aplicația Termoalert – alerte direct pe telefon


