VIDEO Cum arată lucrările la pasajul de la Domnești. Construcția, finalizată în proporție de 40%

Asociația Infrastructure România a făcut publică o filmare a șantierului de la Pasajul Domnești. Pe imagini se pot vedea montate grinzile și tablierele metalice care vor forma giratoriul suspendat. Conform CNAIR stadiul lucrărilor era în iulie 2021 la 35%.

Lucrările la Pasajul de la Domnești au început în ianuarie 2019 și suspendate mai mult de un an după ce constructorul principal a intrat în insolvență. Construirea a fost reluată în vara lui 2020, cu subcontractorul TRACON.

Conform CNAIR, termenul final de execuție este septembrie 2022. Investiția totală se ridică la 91,5 de milioane de lei.

Configurat sub formă de sens giratoriu, Pasajul va fi construit la intersecția dintre Strada Prelungirea Ghencea-DJ602 și Centura București şi are ca principal scop fluidizarea traficului rutier în zonă.

Conform proiectului publicat de CNAIR, lucrările la Domnești sunt grupate în trei mari subproiecte.

– Pasaj suprateran peste Centura rutieră a municipiului București și CF pe strada Prelungirea Ghencea și DJ 602;

– Pasaje pe Șoseaua de Centură pe bretele de urcare/coborâre la intersecția giratorie denivelată;
– Intersecție giratorie denivelată propriu-zisă.

De asemenea, în proiect sunt prevăzute și două drumuri colectoare pentru accesul riveranilor, unul fiind amplasat de o parte și de alta a rampei dinspre București a pasajului de pe Prelungirea Ghencea – DJ602 și altul la rampa dinspre Domnești. Accesul în aceste două drumuri se face pe baza unor intersecții giratorii amplasate la baza rampelor.

Cinci pasaje sunt în lucru pe Centura Capitalei: Mogosoaia, Berceni, Cernica, Domnesti si Popesti-Leordeni (Oltenitei). Toate ar trebui finalizate in 2022.

Compania de Drumuri a incheiat contractul cu asocierea Straco – Comnord – Specialist Consulting, in valoare de 91,5 milioane de lei. Lucrarile trebuiau sa fie gata in 2019.

Straco trebuie sa realizeze pasajul suprateran peste Centura rutiera a municipiului Bucuresti si CF pe strada Prelungirea Ghencea si DJ 602, pasajele pe Soseaua de Centura pe bretele de urcare/coborare la intersectia giratorie denivelata si intersectia giratorie denivelata propriu-zisa.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati