NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

VIDEO/ Lucrările la Podul Constanța, în ultima etapă. PMB anunță redeschiderea circulației la două benzi pe sens

Lucrările la infrastructura de tramvai de la Podul Constanța au intrat în etapa finală, iar Primăria Capitalei anunță că circulația în zonă va fi redeschisă la două benzi pe sens săptămâna viitoare.

Potrivit PMB, luni a început turnarea primului strat de asfalt în zona șinelor de tramvai. Lucrările au continuat inclusiv pe timpul nopții și se încheie marți.

Începând de miercuri va fi turnat cel de-al doilea și ultimul strat de asfalt, după care vor fi realizate marcajele rutiere.

Primăria Capitalei estimează că, după finalizarea acestor lucrări, circulația rutieră în zona Podului Constanța va fi redeschisă la două benzi pe sens săptămâna viitoare.

Lucrările fac parte din intervențiile desfășurate în zona Podului Constanța, una dintre arterele importante de intrare și ieșire din București, unde traficul este intens.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati