Trenul Metropolis Ilfov a intrat în etapa finală a testărilor, circulând în premieră pe Magistrala 5, noaptea, în afara orelor destinate transportului de călători.
- Testele sunt efectuate în prezența reprezentanților Metrorex și AFER (Autoritatea Feroviară Română), cu scopul de a obține Agrementul Tehnic necesar autorizării pentru circulația cu pasageri.
În paralel, trenul „Giurgiu” continuă testele de validare statică și dinamică în depoul Berceni și pe Magistrala 2, a anunțat ALSTOM pe LinkedIn.
Trenul „Ilfov”, aflat acum pe Magistrala 5, efectuează teste dinamice de gabarit, desfășurate la viteze diferite și în condiții prestabilite. Acestea vor fi urmate de testele statice și dinamice ale sistemului CBTC (semnalizare și control automatizat).
Testele de validare reprezintă etapa finală de verificare pentru un model nou de tren, înainte de autorizarea oficială. Acestea includ:
-
Teste interne (inițiale, fără supraveghere oficială)
-
Teste dinamice și statice cu reprezentanți autorizați
După ce toate testele de validare sunt încheiate, ultima etapă înaintea autorizării începerii circulației cu călători este testul de anduranță, constând în parcurgerea a 10.000 km fără călători pentru primul tren – cel care va obține Agrementul Tehnic pentru toată seria – și apoi câte 2.000 km pentru fiecare tren de metrou din lotul de 13 care urmează să intre în circulație pe Magistrala 5.