Cu banii primiți la vânzarea en-gross a roșiilor, micii cultivatori de lângă București nu își acoperă nici măcar costurile pentru cules și transport, așa că, decât să rămână și mai mult în pagubă, sunt nevoiți să renunțe la recoltă – practic, la toată munca lor. Nu știu ce vor face pe viitor, mulți ar apela la bănci pentru împrumuturi care să îi ajute la producție, dar se tem că nu vor obține suficient de pe urma roadelor ca să își plătească ratele la timp, scrie digi24.ro.
În plină penurie mondială de alimente, prin destule solarii din Giurgiu și Ilfov cam așa-i peisajul: roșiile bune, de 4 – 5 lei kilogramul în piață, la tarabă, se greblează și se aruncă.
– Câte roșii aruncați acum, aici?
– Păi… sute de kilograme, spune Marian.
Sute de kilograme într-un transport. Dar de ce le aruncați?
– Păi nu s-au vândut. Oricum, astea au fost bune, dar dacă nu s-au mai vândut, le-am tăiat și le ducem la groapă. A scăzut prețul la angro. Păi dacă nu se mai vinde… Și motorina e 10 lei kilogramul… Nu luam pe roșii cât dădeam pe motorină, pe drum până la București.
Ca Marian sunt destui fermieri mici care au pagube mari cauzate de secetă, costuri prea mari de producție și beneficii prea mici la vânzare. Sau se confruntă cu boli păguboase ale culturilor.
– Astea care sunt crăpate, așa, deja se aruncă, ne arată un fermier.
– Dar din ce cauză s-au crăpat?
– Din cauza de la soare. E prea soare. Căldură prea mare, dimineața prea rece. Și uite, se crapă.
Creditul lui Daea nu stârnește încredere printre micii agricultori
Lângă solarii sunt pâlcuri de floarea-soarelui pârjolită de arșiță și de porumb uscat, de la care fermierii nu mai așteaptă rod. Parcele întregi sunt deja tăiate.
De miercuri încolo, fermierii pot apela la creditul „De trei ori subvenție”, cu 2% dobândă. Practic, pot împrumuta de trei ori valoarea subvenției APIA pe care o încasează anual, cu dobândă modică, prin CEC. Majoritatea nu știu însă că programul există. Iar cuvântul „credit” îi sperie, oricum.
„Ratele cresc zi de zi. Iar dacă nu poți acoperi, ce faci? Închei un contract și, în timp, te trezești că tot bagă, bagă, bagă. Nu ai cu cine să te cerți. Ai semnat, ești bun de plată. Foarte greu. Foarte greu în ziua de astăzi ca noi să ne mai descurcăm”, spune un agricultor.
„Chiar ne e foarte frică de așa ceva, că nu știm dacă mai putem să-i dăm înapoi sau nu, banii. Nu avem ceva garantat, ca să putem câștiga banii, să putem să dăm înapoi, să plătim ratele”, arată un altul.
„Până la urmă, asta (solariul) e o loterie, aici. Azi îl pui, mâine nu-l mai ai. Uite, vedeți pe cel din partea aia, care e problemă cu el. Nu pot să garantezi cu solarul ăsta, că pot să fac ceva. Garantez cu solarul și nu pot să-i mai dau banii, după aia mi-l ia”, ne spune un alt fermier.
„Nu, eu nu am curaj!”, confirmă și un al patrulea.
– De ce n-aveți curaj să mergeți la bancă?
– N-am curaj că, uitați: Nu știu cum merge marfa. Ca să plătesc.
Așa-i situația în fermele mici de dincolo de orașe: se muncește mult și haotic, se câștigă puțin și se invocă divinitatea, ca să țină-n viață speranța: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, o scoatem la capăt! Ce să facem? Asta e!”
