Muzicianul și compozitorul Octavian Petrovici a lansat, în contextul deschiderii Anului Brâncuși 2026, albumul ‘Hai Acasă la Brâncuși – Descoperă Gorjul’, un proiect conceptual dezvoltat timp de doi ani, care îmbină omagiul artistic cu promovarea culturală și turistică a județului Gorj.
De-a lungul timpului au existat lucrări instrumentale sau simfonice inspirate de universul lui Constantin Brâncuși. Însă zona muzicii vocale accesibilă publicului larg nu a dezvoltat până în prezent un album conceptual dedicat integral operei sale și patrimoniului locului din care a plecat. Proiectul de față își asumă această direcție ca premieră artistică, se arată într-un comunicat de presă.
”Astăzi nu este doar o dată în calendar. Este ziua în care s-a născut un om care a schimbat pentru totdeauna limbajul artei moderne. Este ziua în care începe oficial Anul Brâncuși. În această zi am ales să lansez integral albumul meu ‘Hai Acasă la Brâncuși’. Un proiect personal la care am lucrat timp de doi ani. Un demers muzical despre rădăcini, despre Gorj, despre credință, tradiție și despre infinitul din suflet. 11 piese care spun, fiecare în felul ei, că întoarcerea acasă nu este un drum geografic – este o stare”, spune artistul pe pagina personală de Facebook.
Albumul conține 11 piese în română și engleză și construiește un demers coerent care integrează operele lui Brâncuși și simbolistica lor, tradițiile autentice din Gorj, turismul de aventură și patrimoniul natural, turismul religios, prin prezentarea bisericilor reprezentative și identitatea culturală: ‘Hai acasă la Brâncuși’, ‘Brâncuși – Infinity of Soul’, ‘Hai în Gorj la Brâncuși – Descoperă Aventura’, ‘Come to Gorj to Brâncuși – Discover Faith’, ‘Hai în Gorj la Brâncuși – Descoperă Tradițiile’, ‘Brâncuși – Coloana Infinitului’, ‘Come to Gorj to Brâncuși – Discover Traditions’, ‘Hai în Gorj la Brâncuși – Descoperă Credința’, ‘Come to Gorj to Brâncuși – Discover Adventure’, ‘Brâncuși, Infinitul din suflet’, ‘Come Back Home to Brâncuși’.
Toate compozițiile sunt semnate de Octavian Petrovici, cu excepția piesei ‘Brâncuși – Coloana Infinitului’, realizată pe versuri de Adrian Păunescu.
Piesa principală, ‘Hai acasă la Brâncuși’, a fost lansată public în cadrul unui spectacol dedicat Zilei Culturii.
”Dacă Brâncuși a dus Gorjul în lume prin sculptură, acest proiect își propune să ducă Gorjul în lume prin muzică”, precizează artistul.


