Video/ Nicolae Ciucă a condus parada de 1 decembrie: „Acum 12 ani. Cel mai emoționant moment este acela desigur când se cântă imnul”

0
374

De Ziua Națională președintele PNL a rememorat atât momente din acțiunile de peste hotare ale Armatei Române cât și faptul că a avut onoarea de a conduce parada de 1 decembrie în 2011. Nicolae Ciucă spune că cel mai emoționant moment este acela în care se intonează imnul național, pentru orice militar care participă la paradă.

„(despre o imagine din armată n.r) A fost prima noastră misiune pe care am executat-o la distanța mare în sudul Afganistanului și era după o noapte de misiune, iar dimineața am avut o pauză operativă și au fost luate măsuri de protecție și efectiv, cum se spune, îmi trăgeam sufletul împreună cu camarazii mei.

Am condus batalionul 26 Infanterie- Neagoe Basarab, prima unitate dislocată în teatrul din Afganistan și la un an distanța am mers din nou cu aceeași unitate teatrul de operații din Irak.

Am avut acesata onoare si responsabilitate să comand parada cu multi ani în urmă, acum 12 ani. Cel mai emoționant moment este acela desigur cand se cântă imnul, suntem în momentele cele mai importante și să știți că nu întâmplător este ales ca imnul să fie cel care deschide parada militară pentru că atunci cand îl asculți te însuflețește. După aceea este finalul, când ultimul militar a trecut pe sub Arcul de Triumf și nu s-a intamplat nimic deosebit.”, a declarat Nicolae Ciucă la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.