VIDEO/ Nicușor Dan, amendă de 35 de milioane euro pentru proprietarii zonei retrocedate din IOR

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a făcut declarații de presă marți 31 Octombrie,  în Parcul IOR, zona retrocedată. Acesta a spus că în urma nenumăratelor nereguli, printre care tăierile succesive, incendiile, despre care se bănuiește că au fost intenționate, aplică o amendă de 35 de milioane de euro proprietarului.

„Aici am avut de-a face cu o bătaie de joc la adresa cetățenilor și a interesului public care în sfârșit este penalizată de autoritatea publică. Este vorba de un articol din Legea 24/2007 care interzice reducerea suprafețelor de spațiu verde și este foarte important ca acest articol să rămână în Legea 24, atât prin anumite propuneri care s-au făcut la Codul Urbanismului cât și de modificare a Legii 24, care sunt dezbătute în Parlament, acest articol ar urma să dispară. Este un articol care penalizează schimbarea destinației spațiului verde sau reducerea suprafeței spațiului verde cu o sumă între 10.000 și 20.000 lei/mp.

(…)Mai mult decât că au tăiat, au venit cu buldozerele și au nivelat”, a spus Nicușor Dan.

„Și această contravenție, este a treia faptă, incendierea, nu are o sancțiune proporțională cu porțiunea afectată”, a mai precizat Nicușor Dan

De asemenea, viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, a explicat faptul că deși chiar și până acum Poliția Locală a sectorului a identificat nereguli, amenzile pe care le-au putut da au fost foarte mici, motiv pentru care proprietarii și-au continuat practicile, ba chiar au mulțumit ironic pentru sancțiunile infime.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati