Primarul Nicuşor Dan a fost într-o acţiune de control împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Locale la clădirea din strada Icoanei 2-8 unde au loc lucrări fără autorizaţie. Potrivit edilului Capitalei, proprietarul va fi amendat. Acesta a adăugat că va face şi a cincea sau a şasea plângere la Parchet, însă a mai precizat că organele penale se mişcă dificil şi încet.
„Este o poveste lungă şi o poveste scurtă. Povestea scurtă care se referă numai la zilele de azi vine din faptul că această clădire are o autorizaţie care în mod evident este expirată pentru că proprietarii ştiu că autorizaţia lor este expirată în fals ne-au trimis o hârtie oficială în data de 2 august în care spun că au terminat lucrările, ceea ce se vede că nu e cazul. Lucrările continuă şi atunci când am venit eu aici acum trei sferturi de oră au plecat douăzeci de muncitori. În mod evident, lucrările continuă şi la interior şi la exterior”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi în faţa clădirii din Strada Icoanei 2-8, întrebat când a observat că sunt efectuate lucrări fără autorizaţie la acest imobil.
El a mai precizat că Parchetul are un ritm anevoios în acţiunile privind această clădire.
„În orice stat civilizat dacă lucrul acesta se întâmplă, dacă un privat minte într-o hărtie oficială către o autoritate, dacă continuă lucrările fără autorizaţie, vine poliţia şi pune cătuşe celor care fac lucrul acesta. În România, teoretic, lucrurile funcţionează la fel, în sensul că avem un organ penal, Parchetul, pentru că aici suntem într-o zonă protejată legea spune că orice lucrare fără autorizaţie este infracţiune şi atunci trebuie să intervină Parchetul. Deci în România avem un organ, Parchetul care trebuie să intervină. În experienţa noastră Parchetul intervine cu foarte mare dificultate, cum a dovedit-o în cazul Icoanei 2-8. Deci aceasta este povestea scurtă legată de ce se întâmplă zilele acestea”, a completat Dan.
Primarul Capitalei a mai spus că PMB are dreptul să amendeze proprietarul clădirii şi astfel va fi sancţionat cu 10.000 lei.
„Noi suntem organ de control, primarul şi poliţia locală. Colegii de la Poliţia Locală i-aţi văzut mai devreme aici şi, pentru că este într-o zonă în care noi dăm autorizaţie, avem conform legii atributul de a verifica executarea autorizaţiilor şi lucrărilor din zona în care noi dăm autorizaţia. Beneficiarul, proprietarul ne-a refuzat accesul în clădire. Am fi vrut să vedem la interior dacă s-au făcut finisajele, dacă s-au pus uşile, dacă funcţionează instalaţiile electrice, dacă funcţionează ceea ce trebuie să funcţioneze la o clădire. Nu ni s-a permis accesul. O să dăm o amendă de 10.000 lei. Între 3.000 şi 10.000 lei avem dreptul să o facem. Vom face încă a cincea sau a şasea plângere la Parchet cu privire la Icoanei 2-8 în care o să spunem că se lucrează fără autorizaţie”, a concluzionat Nicuşor Dan.