VIDEO/ Peste 5.000 de persoane, la ”Ziua Porţilor Deschise pentru Copii la MAI”

Peste 5.000 de persoane au participat, miercuri, la ” Ziua Porţilor Deschise pentru Copii” organizată la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copiilor.

Cei aproximativ 5.000 de copii, părinţi şi bunici au avut ocazia să vadă biroul ministrului şi să-şi facă poze din celebrul balcon al fostului CC, actualul sediu al MAI.

„Cei mai mici vizitatori au fost încântaţi să vadă drapele şi uniforme de epocă, să primească specimene de cărţi de identitate şi de permise de conducere, precum şi să participe la tombole cu premii potrivite vârstei. În parcarea din faţa ministerului au fost expuse autoturisme ale Poliţiei, maşini de epocă, autospeciale ale Jandarmeriei, maşini de pompieri, ambarcaţiuni ale Poliţiei de Frontieră şi un elicopter SMURD, dar şi diverse dispozitive, materiale şi echipamente folosite de structurile MAI. De asemenea, au fost prezenţi caii Jandarmeriei şi câinii care participă alături de angajaţii MAI la misiunile operative”, informează un comunicat al MAI.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a participat, alături de copii, la un tur în care s-a întâlnit cu reprezentanţii tuturor structurilor MAI.

Pe parcursul zilei au fost organizate o serie de momente inedite, precum demonstraţii de dresaj canin, exerciţii de autoapărare, lecţii de prim-ajutor. Totodată, specialiştii de la structurile de prevenire le-au oferit copiilor sfaturi utile pe subiecte de interes, adaptate vârstei lor.

Participanţii la eveniment au avut ocazia să vadă un elicopter al IGAV, laboratorul criminalistic al Poliţiei Române, motociclete şi maşinile pompierilor, sistemele tehnice de supraveghere a frontierei, uniforme de epocă şi drapele de luptă, precum şi cai şi câini care acordă sprijin efectivelor MAI în îndeplinirea misiunilor.

Cei prezenţi au putut vizita clădirea ministerului, inclusiv biroul ministrului, Sala de Marmură, Sala de Briefing, dar şi balconul ministerului, reprezentativ pentru istoria recentă a României.

La sediul MAI au fost amenajate standuri expoziţionale ale Poliţiei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General de Aviaţie şi ale altor structuri ale MAI, unde au fost prezentate materiale, echipamente, dar şi autospeciale folosite în activitatea zilnică.

„În această zi specială, temporar, funcţiile de conducere din minister au fost încredinţate copiilor care şi-au îndeplinit exemplar misiunea. Mulţumim copiilor pentru vizită şi îi aşteptăm şi cu alte ocazii festive”, arată sursa citată.

La nivel naţional sunt 10.530 de copii (cu vârsta până în 17 ani) a căror zi de naştere este 1 iunie, în total, 69.255 de români fiind născuţi de Ziua Internaţională a copilului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati