VIDEO/ Piedone, mesaj în prima zi de școală: ”Îndrăgiți cartea și învățați cât puteți de mult!”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a ales să meargă în prima zi a noului an școlar la Grădinița 205 și la Liceul „Ștefan Odobleja” de unde a transmis un mesaj celor mai mici și mai mari: ”respectați școala, îndrăgiți cartea și învățați cât puteți de mult!”

”Pentru câteva clipe, mi-am amintit de copilul care am fost…

Dar anii au trecut, cu ale lor toate, și… iată-mă bunic, cu nepoțel de școală primară

L-am luat de mână pe elevul David, așadar, și am onorat împreună primul clopoțel al noului an școlar, la Liceul „Ștefan Odobleja”.

Conducerea școlii ne-a făcut tuturor o surpriză: sfântul imn românesc… mângâiat de naiul maestrului Voiculeț, pe care-l ador.

Am întâlnit-o prin sector și pe prințesa Elsa! A coborât puțin din poveste, să-i întâmpine și să-i bucure pe grădineii de la 205.

Apropo de grădinei: astăzi, împreună cu o sută de prichindei, am inaugurat o grădiniță! Se află în cadrul școlii 125, este… nou-nouță și încă are 60 de locuri libere!

La epilog, am un mesaj pentru toți copiii din țară și din diaspora română: respectați școala, îndrăgiți cartea și învățați cât puteți de mult!

Va doresc sănătate, bucurii și succes în noul an școlar!

Cu respect, primarul Piedone”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati