NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

VIDEO/ Pistol: Am deschis astăzi circulaţia pe podul rutier peste râul Tisa

Circulaţia pe noul pod rutier peste râul Tisa, care face legătura între Sighetu Marmaţiei (România) şi Bila Tserkva (Ucraina), a fost deschisă joi pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

„Am deschis astăzi circulaţia pe podul rutier peste râul Tisa, care va lega Sighetu Marmaţiei (România) de Bila Tserkva (Ucraina). Acest nou pod a primit denumirea simbolică Maramureş-Transcarpatia. Este un proiect important pentru infrastructura şi conectivitatea transfrontalieră din nordul României, realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş. Noua legătură rutieră între România şi Ucraina asigură inclusiv o conexiune modernă cu infrastructura europeană”, a scris Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, traseul proiectului are o lungime de aproximativ 1,2 kilometri pe teritoriul României şi include podul peste râul Tisa, cu o lungime de 268,8 metri, precum şi noul punct de control al frontierei Sighetu Marmaţiei II.

  • Legătura cu infrastructura rutieră existentă este realizată printr-o intersecţie giratorie cu DN18.

Contractul de proiectare şi execuţie, în valoare de 135,8 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în iulie 2022, iar lucrările au fost finanţate prin Programul Transport 2021-2027 şi executate de o asociere de constructori români.

Directorul general al CNAIR a precizat că deschiderea circulaţiei se realizează etapizat, urmând ca ulterior să fie permis şi accesul vehiculelor de peste 3,5 tone şi al autobuzelor.

„Astăzi realizăm prima etapă a deschiderii, destinată autovehiculelor pentru transportul persoanelor cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Ulterior, pe măsura operaţionalizării complete a punctului de frontieră, traficul va fi extins şi pentru vehiculele de peste 3,5 tone şi autobuze”, a explicat Pistol.

Acesta a subliniat şi importanţa proiectului pentru dezvoltarea economică şi conectivitatea transfrontalieră.

„Este un proiect de infrastructură cu impact local, regional şi transfrontalier, care contribuie la dezvoltarea economică a zonei estice a Uniunii Europene şi la creşterea capacităţii strategice pe flancul de est al NATO”, a mai scris directorul general al CNAIR.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati