VIDEO/ Poliția Capitalei caută victimele unor hoațe din cluburile din Centrul Vechi

Polițiștii Municipiului București caută victimele unor femei suspectate de furt calificat din cluburile din Centrul Vechi. Oamenii sunt rugați să anunţe Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi – Regina Elisabeta nr. 7-9, Sector 3 sau cea mai apropiată unitate de poliţie, dacă au fost tîlhăriți de vreuna dintre femei. Polițiștii au transmis două clipuri video în care apar suspectele, potrivit Buletin de Bucuresti.

Pe data de 1 ianuarie 2023,  poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că, în jurul orei 06:00, în timp ce se afla într-un club din zona Centrului Vechi, i-ar fi fost sustrasă o geacă în care avea bunuri personale și 3.000 de lei. Camerele de supraveghere au surprins ceea ce s-a întâmplat.

În urma cercetărilor realizate de către polițiști, se presupune că fapta ar fi fost comisă de către trei femei, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani. În același timp,probatoriul administrat a relevat faptul că bănuitele ar mai fi comis și alte infracțiuni. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, persoanele bănuite  fiind depistate și conduse la audieri.

La data de 27 ianuarie 2023, femeia de 27 de ani a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, față de aceasta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Celelalte două femei bănuite sunt cercetate în stare de libertate. Polițiști din cadrul Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă  Judecătoria Sectorului 3, continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati