ISU B-IF a desfășurat miercuri un exercițiu la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), cu scopul de a verifica modul de cooperare, în regim integrat, a forțelor participante.
În cadrul exercițiului au fost puse in aplicare procedurile de intervenție specifice unui incendiu la o unitate spitaliceasca, iar resursele angrenate au fost din cadrul ISU B-IF, DGPMB, DGJMB, SABIF și SUUB.
Astfel de exerciții sunt realizate periodic și urmăresc pregătirea continuă a pompierilor ISU B-IF și a celorlalte instituții alături de care asigurăm managementul situațiilor de urgență la nivelul municipiului București și județului Ilfov.