VIDEO/ Președinția, Parlamentul și Guvernul au marcat sâmbătă seara „Ora Pământului”

Președinția, Parlamentul și Guvernul au marcat sâmbătă seara „Ora Pământului” prin stingerea luminilor între orele 20:30 și 21:30.

În întreaga lume, milioane de cetățeni, organizații și instituții se alătură acestui eveniment de mediu major și sting luminile timp de o oră pentru a trage un semnal de alarmă asupra nevoii de a ne proteja planeta, a spus Administrația Prezidențială în anunțul privind alăturarea la inițiativă.

Și Palatul Parlamentului a stins lumina sâmbătă seară în același interval orar.

„În ziua de 26 martie, la nivel mondial se va desfăşura un eveniment menit a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra necesităţii protejării factorilor de mediu – Earth Hour (Ora Pământului) – reprezentând la această dată cea mai mare acţiune voluntară de mediu din istorie. Evenimentul doreşte să transmită un mesaj puternic despre nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice, prin simplul gest de a închide luminile timp de o oră”, scrie în memorandumul aprobat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în acest sens.

La Palatul Victoria au fost  stinse luminile tot între orele 20.30 și 21.30.

Mai mult, Guvernul a avut și un mesaj pentru oameni:

„Alătură-te și tu campaniei și oprește consumul de energie împreună cu noi astăzi, 26 martie, între orele 20.30 și 21.30. Protejarea resurselor pământului și reducerea efectelor încălzirii globale sunt responsabilități colective. Împreună putem contribui

prin adoptarea unui stil de viață ecologic, sănătos și responsabil. Să protejăm planeta pentru noi și pentru generațiile viitoare”, a transmis Guvernul, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati