Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a anunţat că echipele Poliţiei Locale Sector 1 şi ale Administraţiei Domeniului Public Sector 1 au început, vineri, desfiinţarea a zeci de garaje şi construcţii ilegale situate pe Intrarea Luncani, la doi paşi de Gara de Nord şi de Palatul CFR, iar în loc va fi reconstruită zona prin amenajarea unor spaţii verzi locuri de parcare de reşedinţă.
„Echipele Poliţiei Locale Sector 1 şi ale Administraţiei Domeniului Public Sector 1 au început astăzi desfiinţarea a zeci de garaje şi construcţii ilegale situate pe Intrarea Luncani, la doi paşi de Gara de Nord şi de Palatul CFR. Câţiva locuitori au împrejmuit domeniul public încă din anii ’80, au ridicat garaje şi barăci pe care de-a lungul timpului le-au umplut cu vechituri, electrocasnice stricate, fiare vechi şi maşini abandonate.
Imaginile vorbesc de la sine. Chiar dacă ocupau ilegal domeniul public, se considerau proprietari. Vechile administraţii nu i-a deranjat cu nimic. Documentele oficiale spun altceva”, a scris Clotilde Armand, vineri pe Facebook.