VIDEO/ Primarul Piedone, discuție cu elevii Liceului Ion Barbu: ”Mi-au plăcut, m-au impresionat! Am dialogat ca prietenii”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, s-a întâlnit cu liceenii de la Liceul Teoretic „Ion Barbu”. Împreună cu o echipă de profesioniști din cadrul Poliției Locale Sector 5 și cu doctorul Cristian Andrei, cei prezenți au vorbit ”despre… ale vieții toate”.
  • ”Viața mi-a dat vată pe băț, dar și neghină! Despre succes și despre ghinion, despre corectitudine și despre greșeală, aș putea vorbi ore, zile…

Tot viața însă, cu vata sa pe băț și cu neghina ei, m-a învățat că paza bună trece primejdia rea! Că… fix așa este, cum spun bătrânii, cum spune zicala!

Tocmai de aceea, împreună cu o echipă de profesioniști din cadrul Poliției Locale Sector 5 și prietenul nostru minunat, doctorul Cristian Andrei, am decis să discutăm cu liceenii noștri despre… ale vieții toate! Să fie antrenați pentru… majorat! Pentru… viața reală! Viața aceea care… deseori are colți mulți și puțină vată pe băț!

  • Astăzi, am cunoscut câteva zeci de adolescenți isteți! De la Liceul Teoretic „Ion Barbu”!

Mi-au plăcut, m-au impresionat! Am lăsat palavrele la poartă și… am discutat despre… baftă! Și despre clătitele succesului și insuccesului cotidian! Am dialogat ca prietenii, am legat prietenii… Și am zâmbit suficient cât să ne putem revedea bucuroși, curând!

  • La final… ne-am pozat! Așa… ca peste ani să ne amintim că, într-o zi de ianuarie, am discutat despre viață… în sala de sport! Și… ne-a făcut bine! Și… ne-a fost bine!

Stimați prieteni, primarul Piedone vă mulțumește, vă prețuiește și vă iubește”, spune Cristian Popescu Piedone.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati